CULISE | Au plecat certați în vacanță. După Florin Niță, un alt jucător important e nemulțumit de modul în care a fost tratat de Nicolae Dică. „Episodul espresso” a stricat relația dintre cei doi

CULISE | Au plecat certați în vacanță. După Florin Niță, un alt jucător important e nemulțumit de modul în care a fost tratat de Nicolae Dică.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Problemele cu accidentările repetate din cadrul lotului nu sunt singurele pe care Nicolae Dică trebuie să le rezolve în această iarnă. Antrenorul vicecampioanei este pus în fața unei dileme la fel de importante în ceea ce privește alegerile pentru postul de atacant în primele etape de după reluarea campionatului, atunci când golgheterul Harlem Gnohere va lipsi trei jocuri din pricina suspendării primite după meciul cu Viitorul.

Soluția logică pentru înlocuirea francezului ar fi Denis Alibec, însă situația atacantului transferat în urmă cu un an de la Astra Giurgiu este departe de a fi limpede. Dincolo de problemele medicale ale lui Alibec, vârful de atac este nemulțumim de modul în care a terminat anul 2017 în relația cu antrenorul său. Surse din cadrul staff-ului vicecampioanei explică pentru ProSport faptul că despărțirea pentru vacanță nu s-a produs în condiții tocmai elegante. „Dică nu l-a inclus în lotul pentru meciul cu Viitorul, iar Alibec a cam rămas de capul lui, cu toate că începuse antrenamentele normale înainte de ultimul joc. De asta și-a permisă să plece mai devreme, a fost nemulțumit că Dică nu i-a explicat care este situația, nu i-a adresat nici măcar câteva vorbe înainte de a-i lăsa pe fotbaliști să plece în vacanța din pauza competițională„, spun sursele citate.

Un espresso pe marginea terenului, motivul ruperii relațiilor

Chiar dacă la prima vedere decizia lui Dică de nu comunica cu Alibec pare deplasată, așa cum a fost și mutarea prin care l-a scos pe Niță din poartă fără să îi dea explicații, antrenorul FCSB pare să fie susținut de comportamentul atacantului. Aceleași surse indică faptul că Alibec a profitat de indulgența lui Dică în repetate rânduri: „Dică a trecut ușor peste faptul că Alibec mai ciupea la exercițiile fizice, la încălzire sau la alte comenzi date în timpul antrenamentului. Însă în toamnă a început răceala adevărată între cei doi, tot la un antrenament, atunci când deși Dică comandase turele de teren pentru încălzire, Alibec era liniștit pe margine și sorbea dintr-un espresso, fără să îi pese de ce se întâmplă în jurul lui„. 

Scăpările lui Alibec au fost confirmate într-o oarecare măsură și de Nicolae Dică într-un discurs avut la final de an. „I-am dat libertate la antrenamente, eu pot să accept că înainte de meci nu face cu elasticul sau nu face streching, dar să îmi facă diferența pe teren. Poate că i-ar prinde bine o perioadă departe de FCSB”, a spus antrenorul. Totuși, situația atacanților îl face pe Dică să își reconsidere poziția și, dacă nu se hotărăște pentru soluția Florin Tănase – vârf de atac, atunci antrenorul FCSB va trebui să gestioneze cu grijă nemulțumirea cu care a plecat Alibec în vacanță.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×